Ilie-Pălie și Foca sunt două astfel de pseudo-sărbători în care oamenii nu lucrează, de frica bolilor sau a focului. Despre Ilie-Pălie , ținut pe 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. În popor există credința că toți cei care muncesc în această zi sunt „păliti" (loviți) chiar în ziua următoare de necaz sau boli grele.
«Ilie Pălie» și Foca. Iulie, 21; Deși această zi nu este marcată în calendarul creștin ortodox, în popor ea este sărbătorită din frica de foc și flăcări. Numele de "Pălie" vine de la cuvântul "a păli" - a arde, a pârjoli. În ceea ce privește sărbătoarea Foca, care este celebrată la 22 iulie, există o percepție Sub influenta crestinismului, acesta a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Prooroc Ilie Santilie bate toaca in cer la miezul noptii Santilie, unul dintre cele mai impresionante personaje din traditia populara romaneasca, este sarbatorit pe 20 iulie, in toiul verii.
Sfântul Ilie, Ilie Pălie și Foca. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an pe data de 20 iulie pe Sfântul Prooroc Ilie, responsabilul cu ploile însoțite de tunete și potrivit tradiției, ploile din luna iulie sunt cunoscute ca "ploile Sfântului Ilie". Tradiția românească îl identifică pe Sfântul Ilie cu responsabilul cu ploile în cer.
Foca este ocrotitorul celor care navighează pe ape. Există, totuși, o legătură: atunci când se aprinde ceva și apare un foc, pentru a fi stins este necesară apa. În realitate, Sfântul Mucenic Foca a fost episcop de Sinope, ale cărui moaște au fost aduse la Constantinopol în ziua de 23 iulie, anul 403. Ilie Pălie (21.07/03.08) - personaj mitic în calendarul popular, vizitiu la trăsură cerească a lui Sîntilie, aducător de foc şi arşiţă. În unele tradiţii Ilie Pălie produce foc în care suflă Foca şi-l împrăştie. Pe vremuri în aceste două zile de peste an oamenii nu lucrau de frică că Pălie şi Foca să nu le ardă recoltele şi trupurile. a0gX7Tw.
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/687
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/897
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/623
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/937
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/99
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/376
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/854
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/966
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/453
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/354
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/374
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/71
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/316
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/507
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/191
  • ilie palie si foca