Dacă visezi un cal, înseamnă că eşti o persoană puternică şi virilă.Calul alb prevesteşte o veşte bună, iar calul negru semnifică reuşita într-un plan pe care ţi l-ai propus. Câinele, în vis, semnifică fericirea conjugală.Şi în acest caz însă, depinde de culoarea patrupedului visat: dacă este alb înseamnă o bucurie nouă, dacă este negru înseamnă că viaţa ţi se
A vedea un cal negru sau întunecat în visul tău înseamnă mister, sălbăticie și necunoscut. Iti incerci șansa intr-o situație necunoscută. Se poate referi chiar la forțele oculte. În cazul în care calul este alb, atunci el semnifică puritate, prosperitate și averi mari. Daca este un cal negru in vis, mesajul lui vine din subconstientul tau, spun psihologii. Ce inseamna cand visezi cai care zboara: anumite persoane te vor domina in viitorul apropiat. O alta interpretare a acestui vis este aceea ca vei incerca sa te ridici deasupra celorlalti, dar concurenta este mare si vei simti ca nu faci fata presiunii. Bărbatul negru, african sau afroamerican, simbolizează adesea un aspect ar personalităţII pe care cel ce visează îI resimte ca ceva străin. Prin acest vis femeia în cauză (45 ani) a descoperit că dormita în ea dorinţa de a fi apreciată; de a avea putere, dorinţă până în acel moment ignorată.
Calul negru in vis semnfica ca esti atras de o persoana de sex opus care impune o anumita autoritate si exercita o atractie mare asupra ta. Calul alb in vis nu semnifica neaparat o veste rea. Calul maro in vis semnifica ca in curand vei cunoaste o persoana influenta care va juca un rol essential in viata ta si care te va ajuta in cariera, sa
Multi cai inseamna veselie si desfrau, distractii. Daca in vis vezi un cal negru este un semn rau, foarte probabil sa ai parte de neplaceri, posibil proces, conflict cu vecini, prieteni. De asemenea daca acel cal din vis, indiferent de culoare, te sperie, nu te simti in siguranta in preajma lui, inseamna ca vei avea parte de neplaceri.

Un vis în care încerci să calmezi caii furioși înseamnă că angajamentul tău de a fi altcineva are efect. Ce înseamnă dacă visezi cai agresivi Un vis cu un cal agresiv înseamnă că o situație din viața ta scapă de sub control și că trebuie să acționezi rapid.

3. La cinci minute dupa ce ne trezim uitam jumatate din ceea ce am visat. Iar dupa zece minute uitam 90% din ceea ce am visat. Altfel spus: visam de fiecare data. Doar ca, uneori, nu ne amintim ca am visat. 4. Nu toata lumea viseaza in culori: 12% dintre oameni viseaza doar in alb si negru (si, evident, restul viseaza in culori). cal negru - fa-ti cruce, scuipa-ti in san, l-ai vazut pe necuratul; cal sur de vei visa - exista posibilitatea sa calatoresti undeva departe; in general, calul aparut in vis inseamna dusman, dar uneori poate prevesti si munca grea. Cateva cuvinte populare din dictorul de vise Carte a citi Cafea a bea Culcat Contor Carnaciori (de frankfurt) Cositor rUQi.
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/271
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/46
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/820
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/790
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/494
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/220
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/320
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/212
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/958
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/673
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/748
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/497
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/83
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/170
  • gqtsjj9ah3.pages.dev/251
  • cal negru in vis