Părintele Elpidie spune că românii ar trebui să le lase cale liberă rușilor. „Dacă România va lăsa loc rușilor să treacă, nu vor păți mare rău. Să nu intre în Război, dar să îi lase pe ruși să treacă. Dacă îi împiedică, îi vor distruge. Drumul acela va fi distrus. Dacă se implică cu Rusia, vor păți multe castastrofe de la americani.Parintele Elpidie din Sfântul Munte Athos este un preot respectat în lumea Ortodoxă, un părinte cu o puternică lucrare duhovnicească, de mărturisire a adevărului unic. Părintele a vorbit în repetate rânduri despre derapajele grave de ordin moral și material ale lumii actuale. El a făcut și afirmații de luat aminte despre Tragedie imensă chiar de Paște. ărintele Daniil de la Mănăstirea Frăsinei a murit chiar în timp ce celebra slujba de Înviere. Doliu imens printre credincioși chiar de Paște. Părintele ieromonah Daniil, de la Mănăstirea Frăsinei, s-a stins din viaţă chiar în timp ce celebra slujba de Înviere. Anunţul tragic a fost făcut pe Facebook, de către un alt
Voi, cei mici, îl veţi vedea" - Gânduri din Ierusalim. Pr. Elpidie: „După ce voi muri eu, în scurt timp va veni şi antihristul. Voi, cei mici, îl veţi vedea". Nu te mâhni, bunicule, tu nu îl vei vedea pe antihrist. Tu îl vei vedea doar pe profetul mincinos şi i te vei împotrivi.
Ορφανά. la martie 26, 2022. Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest. soJK.